Pentru ca tot am vorbit ieri despre creatie, vin cu o poezie scrisa acum vreo 3 ani, pe care o am la suflet.
Sunt lumea reflectata
Intr-o ceasca de cafea
E calm aici, sunt contemplata
De fiinta din fata mea
Privindu-ma la nesfarsit
Acei ochi mari si tristi
Imi dau viata, infinit,
Doar pana ce ma misti
Atunci ma sting, dispar
Ne vom revedea curand
Aici, sau poate-n alt pahar
Tu tine-ma acolo-n gand
Si nu ma uita vreodata
Orbita de lume, ori de soare
Tu, fiinta speriata
Lumea e doar o reflexie mare.
No comments:
Post a Comment