Missing the days

Un tramvai jegos, lume trista si obosita, la fel ca mintea si gandurile mele. In timp ce ma intorceam de la "Poli", eram evident macinat de modul in care au decurs acele trei ore de mate. Trei ore de contemplari ascunse asupra alegerii facute cu cateva luni inainte, replica la "unde sa dau?". Cand vezi in jurul tau numai jeg, peretzi murdari, banci vechi de zeci de ani pline de inscriptzii stravechi, cladiri ce tzipa a monotonie si oameni a caror unica framantare existentiala pare sa fie urmatorul examen/partial/test/blah blah, iti vin in minte acei 4 ani de liceu, cu bune, cu rele, dar atat de diferiti... Mai intai trecem prin scoala, iar dupa 8 ani de trairi intense, de prietenii, conflicte, glume... totul se naruie. O iei de la zero. Dak esti norocos, iti este usor sa accepti ideea, gandindu-te ca e un proces normal. Yeah right. In ultimul an de liceu te zbatzi, vrand-nevrand, sa parasesti locul care ti-a oferit alte amintiri, alti prieteni, alte experiente... why? Pentru k urmeaza o noua etapa a vietii - facultatea. New people, new friends... Mi se pare inuman si imposibil, dar asta este sistemul pe care l-am facut cu mana noastra. Nu ne intrebam niciodata dak e loc si de mai bine, pt k in mintea noastra that's the right way. Sper sa trec de perioada asta idioata si sa gasesc frumusetzea vietzii si aici (whatever that is). I'm willing to give all my love and sensibility for it. Un lucru e sigur: nu voi uita niciodata de locul care a dat numelui Caragiale o insemnatate speciala in sufletul meu, si nici de XII E.